| 1.
|
NĂRU'I, n~'arui, vb. IV. Refl. si tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbusi; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre fiinţe) A se prăbusi cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbusindu-se). - Et. nec. Sursă
: DEX'98
( 48928)
- LauraGellner |
| |
| 2.
|
NĂRU'I vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbusi.Sursă
: Sinonime
( 195681)
- siveco |
| |
| 3.
|
năru'i vb., ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. nărui, 3 sg. si pl. năruie, imperf. 3 sg. nărui'a
Sursă
: DOR
(264162)
- siveco |
| |
| 4.
|
A NĂRU//'I ~i'esc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.
Sursă
: NODEX
(344375)
- siveco |
| |
| 5.
|
A SE NĂRU//'I mă ~i'esc intranz. 1) (de-spre maluri, povârnisuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) si fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.
Sursă
: NODEX
(344376)
- siveco |
| |
|
|